Pielea si beneficiile neem-ului

Ce este pielea? Generalitati

Pielea este cel mai mare si cel mai greu organ al corpului, indeplineste mai multe functii vitale, motiv pentru care ingrijirea acordata acesteia este de o importanta majora. Pielea este o “bariera” naturala in raport cu mediul inconjurator.

Pielea se afla intr-un proces de reinnoire continua, care se diminueaza pe masura ce inaintam in varsta (de ex., copiii mici au pielea catifelata, deoarece la varsta respectiva pielea se reinnoieste la 3 saptamani, celulele moarte fiind eliminate, spre deosebire de maturitate si batranete, cand procesul este mai lent, celulele moarte raman mai mult timp la suprafata pielii, aceasta avand un aspect tern, lipsit de stralucire). In afara de ingrijirea zilnica a tenului (in general a zonelor expuse), mai sunt inca multe informatii de aflat despre sanatatea pielii, chiar si despre indiciile pe care le poate da cu privire la sanatatea organismului, in general.

Cum este alcatuita pielea?

Pielea este formata din trei straturi, unul exterior, in contact cu lumea exterioara – epiderma, unul intermediar - derma si un strat interior - hipoderma. Epiderma, in partea exterioara, contine in cea mai mare parte celule moarte. In partea interioara a epidermei exista un start de celule sanatoase care, odata maturizate, produc cheratina - o substanta proteica folosita de organism pentru crearea si dezvoltarea unghiilor, parului ori, in cazul animalelor, a coarnelor, copitelor etc.

Epiderma se regenereaza in cca. 28-30 de zile. Celulele maorte de la suprafata pielii sunt eliminate treptat prin descuamare. Se poate afirma ca omul isi schimba pielea o data pe luna, mai repede decat un sarpe, chiar daca procesul nu este la fel de dramatic ca in cazul reptilei mentionate. Celulele sanatoase din partea interioara a epidermei se deplaseaza lent catre exterior, pierzandu-si vitalitatea si inlocuind celulele moarte din exterior, ce sunt eliminate din epiderma.

Derma contine colagen si elastina, fibre elastice ce fac pielea elastica, dar si rezistenta in acelasi timp ( aceste fibre permit unei gravide, de ex., sa-si schimbe forma abdomenului odata cu cresterea sarcinii, fara ca pielea acesteia sa se rupa). Hipoderma contine tesutul adipos subcutanat, vase de sange, limfatice si nervi.

Ce roluri indeplineste pielea?

Pielea, prin intermediul mecanismelor imunologice si celulare, protejeaza organismul de agresiunile de natura fizica, chimica, mecanica sau microbiana din mediul extern. Tot pielea este cea care are rolul de “transmitator” intre corp si mediul extern, prin terminatiile nervoase care primesc stimuli tactili, de durere, termici etc.

Schimburile dintre organism si mediul extern sunt realizate tot de piele (reglarea temperaturii corpului, sinteza vitaminei D, de ex.). Mai exact, pielea formeaza stratul protector exterior al organismului, este un organ al simtului, al secretiei, ajuta la eliminarea substantelor toxice prin transpiratie etc.

Asa cum am precizat, suprafata pielii este foarte mare si cu functii multiple – din acest motiv aspectul, grosimea si proprietatile pielii sunt diferite in functie de zona corpului. Partile corpului difera de asemenea daca luam in considerare numarul glandelor sudoripare si al terminatiilor nervoase, precum si cantitatea si tipul bacteriilor favorabile. Unele parti ale corpului sunt acoperite de par in continua crestere, iar altele sunt complet fara par sau cu puf moale. Avand in vedere aceste aspecte, diferitele parti ale corpului au nevoie de o ingrijire diferita, care depinde si de tipul pielii – uscata, grasa sau mixta etc.

Ayurveda si ingrijirea pielii. Beneficiile Neem-ului pentru piele.

Odata cu inaintarea in varsta, aspectul pielii se modifica, catifelarea si stralucirea acesteia fiind inlocuite de riduri, pete, un aspect tern, in general. Fiind organul cel mai expus al corpului, pielea necesita o ingrijire corespunzatoare. Aspectul pielii poate sa ofere informatii importante si despre sanatatea organismului in general. Pe langa procesul natural de imbatranire sunt si alti factori care accelereaza procesul de imbatranire a pielii, dintre care amintim fumatul, consumul excesiv de alcool, alimentatia si hidratarea necorespunzatoare etc.

Ayurveda foloseste Neem-ul (Azadirachta indica sau Melia azadirachta), o planta pentru o multitudine de probleme de piele, atat preventiv, cat si curativ, atat intern, cat si extern. Neem-ul este un copac vesnic verde, care face parte din familia de mahon (o trasatura comuna a regiunilor uscate din India, Asia de Sud si parti din Africa). Coaja de neem, frunzele, fructele, semintele si uleiul au proprietati medicinale. Neem-ul are proprietati antibacteriene, antifungice, antiinflamatoare, antimicrobiene, efecte analgezice si anti-imbatranire.

Neem-ul si produsele de ingrijire care au in compozitia lor neem hranesc tenul, calmeaza piele iritata, sensibila, afectata de mancarimi. Neem-ul are proprietati puternic antibacteriene, ajutand la problemele specifice tenului acneic, mixt sau care prezinta rani (controleaza bacteriile care provoaca acneea, contine in mod natural substante active, asemanatoare aspirinei, care reduc inflamatiile si roseata).

Continutul ridicat de antioxidanti din neem protejeaza pielea de actiunea nociva a factorilor din mediul extern, contribuind si la incetinirea procesului de imbatranire a pielii. Acizii grasi si vitamina E din neem sunt usor absorbiti in piele (nu o lasa grasa), restabilind elasticitatea acesteia, „intinerind” practic celulele pielii. Totodata, compozitia neem-ului il recomanda si pentru reducerea si netezirea liniilor fine si ridurilor, prevenind semnele premature de imbatranire.

Cel mai mare beneficiu al neem-ului este pentru pielea predispusa la acnee (acneica); calmeaza iritatiile si inflamatiile, reduce roseata, „curata” cosurile si punctele negre, elimina bacteriile de la suprafata pielii. Neem-ul este util si in caz de psoriazis, eczeme si cicatrici. Totodata, neem-ul este si un excelent exfoliant, putand fi folosit atat in compozitia in unui sapun, a unei masti faciale, sampon, crema sau chiar sub forma de pulbere, administrata intern.

Firma STAR INTERNATIONAL MED pune la dispozitia persoanelor interesate urmatoarele cosmetice naturale care contin neem: exfoliantul WALNUT SCRUB, crema antiacneica ACNE CREAM, samponul ALOE ANTIDANDRUFF HAIR CLEANSER.

De asemenea, este disponibil suplimentul alimentar MARGUSA care, administrat intern, sustine astfel si sanatatea pielii.

Voteaza acest articol 1
Evaluari vizitatori

Evaluare: 4.0/5 (4 vot/uri)



Produse recomandate